05 marzo 2011

stoffa

Rimanevo li
fermo ad aspettare,
che quella
storia avesse un epilogo...
Quel pensiero, aveva scelto di fermarsi
come una stoffa si era strappato
dal mio animo.
Il tempo, sarebbe stato
come ago e filo
uniche armi al mio servizio...
Sarebbero stati
il linguaggio, l'unico,
che avrei potuto usare per
ricucire quell'enorme strappo...
Mi sarebbe piaciuto anche così, rammendato...
Mi sarebbe bastato, per sempre...

2 commenti:

Anonimo ha detto...

Bellissima...commevente...dal significato unico,un pensiero molto raro. Amare e' donare Amore senza nessuna aspettativa.

Anonimo ha detto...

Am rugat floarea când răsare
Roua să o înconjoare
Soarele să o încălzească
Mireasma,vântul să o poarte
Să se închine în faţa ta
Să îţi dăruiasca dragostea mea...